Globalizarea și dezvoltarea comerțului internațional reclamă soluții de simplificare a raporturilor contractuale. Uniunea Europeană urmărește armonizarea legislației în vederea recuperării facile a creanțelor între statele membre și accelerarea plăților în relațiile B2B (ex. Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale transpusă prin Legea nr. 72/2013).
Pentru orice vânzător de bunuri este crucial să fie plătit la timp. Lipsa lichidităților determinată de întârziere la plată poate pune în pericol supraviețuirea afacerii. Recuperarea creanțelor în instanță poate reprezenta un proces anevoios pentru un exportator. De aceea, comerțul domestic reprezintă un tărâm sigur pentru comercianți, în timp ce extinderea în afara granițelor include o doză de risc. Este mult mai greu să navighezi într-un mediu legal și economic străin, cu o limbă străină, monedă diferită, practici de business diferite și mai ales, cu legislație diferită.
Pentru exportatorii de bunuri în România, o soluție împotriva rău-platnicilor este recuperarea creanțelor în România, prin intermediul unor avocați români, specializați în astfel de demersuri. Este cu siguranță o soluție mai eficientă și mai puțin costisitoare decât încercarea de a recupera creanțele folosindu-se de resurse proprii ori prin intermediul avocaților din statul de domiciliu.
Alegerea de competență și legea aplicabilă relațiilor contractuale
Regulamentul nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială stabilește condițiile în care un comerciant dintr-un stat membru sau un stat terț poate să își recupereze creanțele în fața unei instanțe din alt stat membru.
Un exportator străin poate să își recupereze creanțele în România, de regulă, doar de la debitorii domiciliați ori având sediul social în România, indiferent de naționalitatea acestora, deoarece regula este că orice persoană are dreptul să fie acționată în justiție pe teritoriul statului membru în care domiciliază sau își are sediul. Excepțiile de la această regulă sunt expres enumerate de regulament și de strictă interpretare.
Astfel, în materie contractuală, un debitor dintr-un stat membru poate fi acționat în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză (prin care se înțelege, în absența unei convenții contrare, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile sau, în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile). De asemenea, o persoană mai poate fi acționată în justiție în fața instanței competente pentru un alt debitor, atunci când creditorul are mai mulți debitori, astfel că poate apela la instanța de la domiciliul oricăruia dintre aceștia, cu condiția ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea și judecarea lor în același timp.
Desigur, părțile pot încheia o convenție atributivă de competență, caz în care competența este exclusivă, la instanța aleasă. Pentru ca o astfel de înțelegere să fi valabilă, convenția trebuie redactată în scris sau verbal cu confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți ori conformă cu uzanțele acestora. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenției este considerată ca fiind în scris.
Un alt aspect este alegerea legii aplicabile contractului. Regulamentul nr. 593/2008
privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale stabilește regula conform căreia legea aplicabilă este cea aleasă de părți. În absența alegerii, Regulamentul prezintă o serie de reguli în acest sens. Astfel, în cazul unui contract de vânzare de bunuri, legea aplicabilă va fi cea a țării în care își are reședința obișnuită vânzătorul, iar în cazul unui contract de prestări servicii, legea țării în care își are reședința obișnuită prestatorul de servicii.
Pentru un exportator este indicat să aleagă legea aplicabilă contractului astfel încât să maximizeze posibilitatea de recuperare a creanțelor față de debitorii importatori. De principiu, interesul exportatorului este să atribuie competența în caz de litigiu instanțelor de origine și să aleagă același criteriu pentru determinarea legii aplicabile. Dacă asemenea clauze nu sunt convenite, este posiblă alegerea legii străine, de la sediul importatorului, drept lege aplicabilă. Toate acestea, pentru a evita ca instanța de la sediul importatorului să ajungă să judece în temeiul unei legi străine, cea de la sediul exportatorului. Această din urmă ipoteză va interveni dacă nicio clauză atributivă nu este stabilită.
Deși există o tendință generală de armonizare la nivelul statelor membre, în continuare se identifică diferențe la nivelul dreptului substanțial aplicabil contractelor. Astfel, este de preferat alegerea legii celei mai convenabile. Demersurile judiciare în România și legea română în materie contractuală prezintă o serie de beneficii ce pot suscita interes pentru exportatorii către România.
Costurile cu procedurile judiciare
În sistemul judiciar român, costurile judiciare pot fi recuperate în integralitate. Cel care câștigă litigiul poate să solicite obligarea debitorului la plata tuturor cheltuielilor de judecată în favoarea sa. Cheltuielile de judecată includ taxele judiciare de timbru, onorariul avocațial, onorariul experților și alte sume reprezentând cheltuieli legate de proces.
Taxele judiciare de timbru în cazul unor litigii privind creanțe bănești se calculează progresiv, în raport de valoarea obiectului cererii. Astfel, taxa judiciară pentru o acțiune de pretenții contractuale este de 2105 RON pentru recuperarea unei creanțe de 50.000 RON (aprox. 10700 EUR) și de 8605 RON pentru recuperarea unei creanțe de 500.000 RON (aprox. 107000 EUR).
Pentru a recupera creanțele în România, nu este necesar ca reclamantul să achite o cauțiune. Aceasta poate fi necesară numai în situația în care se solicită executarea provizorie a hotărârii, atunci când ea nu este executorie de drept, în primă instanță. Similar, o cauțiune ar putea fi necesară când se urmărește instituirea de măsuri asigurătorii, drept măsură de prevenție și asigurare pentru recuperarea creanțelor.
În plus, sistemul român de drept permite recuperarea creanțelor prin intermediul unor proceduri simplificate și accelerate bazate aproape în exclusivitate pe înscrisuri drept mijloace de probă: contracte, facturi, chitanțe sau corespondență. Acestea prezintă numeroase avantaje, în special costul redus al taxelor judiciare de timbru, celeritatea recuperării creanței, caracterul executoriu al hotărârii judecătorești pronunțate în prim grad de jurisdicție, recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată.
Cererea cu valoare redusă
Spre exemplu, pentru recuperarea creanțelor a căror valoare nu depășește 10.000 lei (aprox. 2150 EUR), se poate apela la procedura cererilor cu valoare redusă, întâlnită și în alte state membre. În acest caz, taxa judiciară de timbru este de 50 lei pentru sume sub 2.000 lei, respectiv de 200 lei pentru sume între 2.000 și 10.000 lei. Procedura se poate finaliza chiar și într-un termen de 2 luni, iar hotărârea pronunțată în primul grad de jurisdicție este executorie. Astfel, reclamantul își va putea obține sumele chiar înainte ca soluția să devină definitivă, dacă pârâtul a formulat cale de atac.
În plus, procedura se desfășoară, de regulă, în lipsa părților, astfel că nu este necesară deplasarea la termenul de judecată, ceea ce reduce și mai mult costurile cu litigiul (costuri reduse cu onorariul avocațial, costuri de deplasare etc.).
Ordonanța de plată
O altă procedură simplificată, regăsită într-o formă sau alta și în alte state membre ale UE, este procedura ordonanței de plată. Aceasta se bazează în exclusivitate pe înscrisuri ca mijloace de probă, permite recuperarea oricărei creanțe bănești, indiferent de valoare, și se desfășoară cu celeritate, putându-se finaliza chiar în 45 de zile de la data înregistrării cererii la instanță. Taxă judiciară de timbru este 200 lei indiferent de valoarea creanței, dar presupune o situație juridică foarte clară unde nu este nevoie de expertize sau martori pentru soluție. Hotărârea pronunțată în primul grad de jurisdicție este executorie.
Suplimentar acestor două proceduri, în cazul litigiilor cu elementele de extraneitate, creditorii pot apela la prevederile Regulamentului nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă și ale Regulamentului nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată. Ambele prevăd două proceduri simplificate, de accelerare a procesului de recuperare a datoriilor. Astfel, vânzătorul dintr-un stat membru poate să apeleze fie la procedurile din regulamentele europene, fie la legislația internă a statului membru a cărui lege este aplicabilă litigiului.
Recuperarea integrală a prejudiciului suferit, chiar și în lipsa unei clauze contractuale
În cazul creanțelor bănești, legislația română permite ca reclamantul să solicite, în absența unei clauze contractuale care să prevadă penalități pentru întârziere, dobândă legală penalizatoare (penalități pentru neexecutarea la timp a obligației). În cazul raporturilor B2B, aceasta este egală cu rata dobânzii de referință BNR plus 8 puncte procentuale. În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.
Dobânda legală este datorată de drept de debitor încă de la momentul scadenței obligației și până la plata integrală a debitului, pentru fiecare zi de întârziere. Odată dovedită neplata debitului principal, instanța va acorda automat și dobândă legală, singura condiție fiind ca aceasta să fie solicitată. Desigur, dacă există o clauză penală care să prevadă o dobândă contractuală pentru întârziere la plată, aceasta va putea fi solicitată în instanță în locul celei legale.
Alături de dobânda legală sau convențională penalizatoare, creditorul are dreptul să solicite și actualizarea creanței cu rata inflației pentru a evita devalorizarea monedei naționale. Cumulul celor două pe aceeași perioadă de referință este posibil, aspect confirmat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4426/11.12.2013. Dacă plata este datorată într-o altă monedă decât cea națională (RON), instanța va dispune obligarea la plata sumei solicitate, în echivalent în RON calculat la cursul BNR de la data plății efective.
Termenul general de prescripție a dreptului de a recupera creanțele în instanță este de 3 ani
Creditorul are la dispoziție un termen de prescripție de 3 ani din momentul scadenței obligației de plată în care poate demara procedurile judiciare de recuperare a creanțelor. Totuși, în legislația română, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune. Debitorul este obligat să invoce prescripția prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate Cu alte cuvinte, chiar și o creanță prescrisă poate fi recuperată dacă debitorul nu se apără în acest sens în termenul legal.
Nefiind de ordine publică, legea română permite părților să mărească termenul de prescripție pentru recuperarea creanțelor de la 3 la maxim 10 ani. Astfel, un vânzător precaut va putea introduce o clauză în contractul inițial prin care să mărească convențional termenul de prescripție. Cu toate acestea, este preferabil ca acesta să contacteze un avocat și să demareze procedurile de recuperare în maxim 30 de zile de la scadență. Este dovedit că o întârziere suplimentară scade șansele de recuperare a creanței.
Notificarea debitorului anterior procesului
De regulă, recuperarea creanțelor începe extrajudiciar, cu o notificare a debitorului prin care i se solicită plata benevolă și în termen scurt a sumelor datorate. Este de recomandat ca vânzătorul să transmită cel mult două notificări anterior oricărui demers judiciar. Orice altă încercare ulterioară devine o pierdere de timp.
Ulterior acestui moment exportatorul trebuie să apeleze la serviciile unui avocat din România. Acesta poate adresa, la rândul său, o notificare debitorului, în numele exportatorului prin care i se va acorda un termen scurt de plată. În România, acest demers prealabil demersurilor judiciare este facultativ atunci când vorbim de raporturi B2B având ca obiect plata unor sume de bani. În astfel de situații se consideră că debitorul este de drept în întârziere.
Pentru formularea unei notificări extrajudiciare, nu se impune atașarea documentelor în baza cărora solicitați creanța. Costurile aferente pot fi solicitate ulterior, în instanță.
Negocierea amiabilă
Soluționarea amiabilă este întotdeauna de preferat.
În cazul în care debitorul are probleme de lichidități, se poate încerca negocierea extrajudiciară pentru stabilirea unui grafic eșalonat de plată. Se impune autentificarea unei astfel de înțelegeri de către un notar public pentru a obține titlu executoriu împotriva debitorului. Potrivit legii române, o astfel de înțelegere autentificată de notar poate fi pusă direct în executare, fără a mai apela la instanța de judecată, în caz de nerespectare a graficului de plată. Suplimentar, printr-o astfel de înțelegere se pot conveni garanții de plată suplimentare, reale sau personale.
Reprezentarea în instanță
În legislația românească, o companie poate să se reprezinte în instanță singură, prin intermediul administratorilor cu puteri în acest sens, sau poate să fie reprezentată de un avocat. În niciun caz, compania nu poate fi reprezentată de o altă societate, indiferent de obiectul de activitate al acesteia și indiferent dacă există o împuternicire în acest sens. Mai mult, o altă societate nu va putea reprezenta societatea-creditoare în instanță nici chiar prin intermediul unui avocat. Este esențial ca la baza acțiunii în instanță să stea un contract de asistență juridică încheiat direct între compania creditoare și avocat.
De aceea, în cazul în care debitorii sunt în România, nu este recomandat să apelați la serviciile unei societăți de recuperare creanțe. De altfel, recurgerea la serviciile unor avocați specializați în recuperarea creanțelor este de preferat și din prisma costurilor mai reduse, acestea limitându-se în principiu la taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.
Documentele necesare procedurilor în fața instanței române
Pentru recuperarea unei creanțe bănești sunt necesare următoarele documente: contractul care stă la baza relațiilor contractuale, inclusiv contractul-cadru, dovada comenzii, confirmarea de primire a comenzii, facturile fiscale, dovada recepției mărfii, chitanțe care dovedesc eventualele plăți parțiale / ordine de plată / extras de cont. Desigur, un demers poate fi de succes și în lipsa tuturor acestor înscrisuri.
În cazul în care nu există un contract, raporturile contractuale pot fi dovedite prin corespondența purtată prin intermediul mijloacelor de comunicare scrisă la distanță (e-mail) care se va corobora cu facturile emise, procesul-verbal de recepție a mărfii și alte înscrisuri. Specificul probatoriului poate varia în funcție procedură judiciară aleasă. Avocatul este cel care va recomanda calea judiciară de urmat, în funcție de specificul raporturilor contractuale și împrejurările specifice al fiecărui caz în parte.
Trebuie avut în vedere că toate documentele care vor sta la baza cererii adresate instanței trebuie să fie prezentate în limba română. Așadar, documentele într-o limbă străină trebuie depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul însoțite de traducerea legalizată.
Punerea în executare a hotărârii judecătorești
În sistemul român, regula este dublul grad de jurisdicție ceea ce înseamnă că hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță nu poate fi pusă în executare până la soluționarea căii de atac, ori până la expirarea termenului de formulare a căii de atac. Excepția este reprezentată de procedurile simplificate amintite mai sus când hotărârea pronunțată de prima instanță este executorie.
Executarea silită se face prin intermediul unui executor judecătoresc. Onorariul executorului se avansează de către creditorul ce dorește punerea în executare, urmând să recupereze cheltuielile de executare de la debitor odată cu recuperarea creanței.
Odată înregistrată cererea de executare la un executor judecătoresc, urmează încuviințarea executării silite de către instanță, somarea debitorului de către executor, iar, în caz de neplată, poprirea sumelor deținute de acesta în conturile bancare ori scoaterea la vânzare silită a bunurilor mobile ori imobile.
O hotărâre judecătorească pronunțată în România este recunoscută în toate statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția Danemarcei) și poate fi pusă în executare cu efectuarea unui minim de formalități suplimentare. Astfel, creditorul care obține o hotărâre judecătorească într-un stat membru poate să acționeze împotriva debitorului în alt stat membru în care cel din urmă deține active valorificabile.