Sectorul IT românesc este în plină expansiune, iar piața forței de muncă oferă companiilor resurse insuficiente pentru planurile de dezvoltare. Acestea își doresc angajați pe care să îi mențină aproape pe termen lung și care să fie motivați înspre dezvoltarea companiei.
O modalitate deosebit de eficientă pentru a face acest lucru este utilizarea instrumentelor de remunerare a angajaților prin acordarea de participații la capitalul companiei (așa numitele „Employee Stock Ownership Plans”). În cadrul următoarelor paragrafe vom prezenta un asemenea instrument, constând în atribuirea de părți sociale virtuale ca formă de stimulare a angajaților. Ne vom raporta la cel mai utilizat tip de companie în startup-urile românești, societatea cu răspundere limitată.
Atribuirea de părți sociale virtuale, echivalentul schemelor de tip „virtual share plans” sau „phantom share plans”, ar putea deveni un instrument utilizat inclusiv de companiile românești de IT în scopul stimulării angajaților cheie și menținerii acestora în cadrul companiei pe un termen mai lung. Desigur, în anumite situații, instrumentul ar putea fi folosit și pentru stimularea colaboratorilor unei companii (situația freelancerilor români / străini, colaboratori ai unui start-up românesc).
Această schema de recompensare conferă beneficiarilor posibilitatea de a participa la succesul financiar al start-up-ului prin transpunerea acestora într-o poziție asemănătoare asociaților, dar fără ca beneficiarii să dețină în realitate această calitate. Părțile sociale virtuale vor avea o anumită valoare nominală și se va considera că reprezintă un procent din întregul capital social al companiei. În esență, mecanismul face ca părțile sociale virtuale să devină o simplă modalitate de a determina bonusul în bani la care beneficiarul are dreptul la un anumit moment în viitor.
De regulă, momentul care declanșează dreptul beneficiarului la bonusul în bani va fi legat de vânzarea de către asociați a părților sociale (de principiu, majoritatea lor) către un investitor extern. În situația unui astfel de exit, beneficiarul va primi o parte din prețul de cumpărare plătit de investitor către asociați pentru părțile lor sociale. Bonusul în bani al beneficiarului va fi stabilit proporțional cu procentul de părți sociale virtuale deținute, similar situației în care inclusiv acestea ar fi făcut parte din pachetul cumpărat de investitor.
Desigur, părțile pot stabili ca dreptul beneficiarilor la recompensa în bani să fie declanșată și de distribuirea de dividende către asociați. Cu toate acestea, o asemenea clauză este mai degrabă întâlnită în cazul colaboratorilor externi și nu a angajaților, de vreme ce ce-i din urmă sunt remunerați prin salariu. În acest caz, beneficiarii vor primi o sumă direct proporțională cu cea distribuită asociaților sub formă de dividende, raportat la procentul de părți sociale virtuale deținute.
Clauzele specifice ale schemei de stimulare sunt stabilite printr-o convenție scrisă supusă aprobării adunării generale a asociaților, iar implementarea acesteia intră în atribuția celor aflați la conducerea companiei. Deosebirea majoră între părțile sociale virtuale și cele reale este că beneficiarul nu devine asociat în companie, iar, astfel, acesta nu are niciun drept sau obligație ce derivă din calitatea de asociat. Beneficiarul nu ia parte la adunările generale ale asociaților, nu are drept de vot cu privire la deciziile din companie (inclusiv cele privind vânzarea părților sociale către investitori externi) și, cât timp nu se prevede expres prin contract, nu deține un drept de informare, specific asociaților, cu privire la situațiile financiare și mersul companiei. În concluzie, beneficiarul va fi tratat asemănător unui asociat doar în cazul unor evenimente specifice, ce presupun acordarea de sume de bani, dar nu va deține niciun alt drept specific asociaților.
De aici derivă și principalul avantaj al atribuirii de părți sociale virtuale: oferă stimulente financiare angajaților sau colaboratorilor doar în cazul în care startup-ul are succes, iar dreptul de a lua decizii strategice la nivelul companiei rămâne în mâna angajatorului. Suplimentar, conducerea companiei rămâne mai simplă în cazul menținerii unui număr redus de asociați, aspect preferat de altfel inclusiv de către investitori. Există și avantaje fiscale, dar în favoarea beneficiarilor. Întrucât nu creează decât un drept viitor de recompensă, problema impozitării se va pune exclusiv la momentul plății sumelor de bani.
O altă problemă tipică acestor înțelegeri este procedura și modalitatea de atribuire a părților sociale virtuale. Interesul asociaților este de a își menține aproape angajații/ colaboratorii cheie o perioadă cât mai lungă de timp. Astfel, de principiu, beneficiarii nu vor primi toate părțile sociale virtuale convenite de la începutul înțelegerii ci, vor fi atribuite gradual, de-a lungul unei perioade de „maturizare” de 3-5 ani. De exemplu, o promisiune de atribuire de părți sociale virtuale constând în 15% din capitalul companiei poate fi împărțită pe o perioadă de 3 ani, astfel încât beneficiarului îi vor fi atribuite câte 5% din părțile sociale virtuale la sfârșitul fiecărui an în care angajatul rămâne alături de companie. În acest mod, asociații vor avea siguranța reținerii angajatului pe perioada de dezvoltare a companiei, iar beneficiarii vor fi motivați să continue alături pentru a atinge potențialul maxim de beneficiu. Desigur, părțile pot negocia ca beneficiarul să păstreze sau să piardă părțile sociale virtuale primite în cazul în care acesta părăsește compania înainte de sfârșitul perioadei de atribuire. Similar, părțile sociale atribuite vor putea fi retrase în cazul neîndeplinirii anumitor condiții de către beneficiar.
Suplimentar, convenția de atribuire de părți sociale virtuale poate include următoarele tipuri de clauze specifice:
- limitarea numărului/procentului de părți sociale virtuale emise;
- diferite limitări și scenarii în caz de majorare de capital social prin emiterea de părți sociale noi;
- calitatea beneficiarilor și a muncii lor, precum și interdicția de înstrăinare a părților sociale virtuale dat fiind interesul companiei de a stimula anumite persoane cheie;
- acordarea anumitor drepturi de informare către beneficiari;
- deși este de natura schemei ca beneficiarii să nu devine asociați, părțile ar putea deroga în sensul transformării beneficiarilor în asociați reali în cazul anumitor evenimente, de regulă, la sfârșitul perioadei de atribuire;
- atribuirea automată a tuturor părților sociale virtuale, chiar și înainte de sfârșitul perioadei specifice, în cazul preluării companiei sau produsului dezvoltat de către un investitor;
- stabilirea modalității de calcul a sumei de bani ce se cuvine beneficiarilor la momentul exit-ului sau acordării de dividende către asociați (deducerea anterior distribuirii a anumitor cheltuieli cu vânzarea, a datoriilor restante ale companiei, stabilirea modalității de plată a taxelor incidente, etc.);
- alternativa ca plata să fie efectuată în natură, prin atribuirea de părți sociale/acțiuni în cadrul unei alte companii ca urmare a investiției externe (fuziune prin absorbție / formarea unei alte entități);
- inserarea unei clauze de ne-concurență pe perioada contractuală (până la momentul evenimentului ce declanșează plata) sau ulterior încheierii contractului (cu respectarea regulilor de dreptul muncii și de concurență);
- acordarea de garanții suplimentare în favoarea beneficiarilor de către companie și/sau asociați.
Atribuirea de părți sociale virtuale ar putea deveni un instrument de stimulare a angajaților cheie utilizat inclusiv de startup-urile românești. Atribuirea de părți sociale presupune o simplă convenție scrisă, foarte ușor de utilizat și implementat.
Materialul a fost publicat inițial pe platforma start-up.ro.