Instanțele de judecată din Municipiul București au constatat nulitatea absolută a declarației de reziliere unilaterală emisă de un club sportiv de la nivel național, au recalificat contractul încheiat între cele două părți, dintr-o convenție civilă, într-un contract individual de muncă, guvernat de legislația specială a dreptului muncii. Totodată, instanțele de judecată au obligat clubul sportiv pârât la plata drepturilor salariale restante față de jucător, în valoare de peste 500.000 lei.
Trebuie subliniată precizarea că atât contractul sportivului cât și judecata s-au derulat la un moment anterior adoptării prevederilor art. 14^2 din Legea nr. 69/2000 conform cărora veniturile realizate în baza contractului de activitate sportivă sunt venituri din activităţi independente.
Sinteza situației de fapt
În fapt, un jucător profesionist de baschet, cetățean străin, a desfășurat activitate sportivă în sezonul baschetbalistic 2017-2018 pentru un club sportiv din România. Între cele două părți a fost încheiat un contract de prestări servicii sportive pentru o perioadă determinată, de 9 luni, iar în contraprestație, clubul urma să achite jucătorului un venit lunar. În cuprinsul acestui contract a fost stipulată clauza potrivit căreia indiferent de motivul unei eventuale incapacități de joc (accidentare, îmbolnăvire, etc.), clubul sportiv este obligat să-și respecte toate obligațiile contractuale, inclusiv cea de plată a salariului.
Din cauza unei accidentări severe, jucătorul profesionist a fost în imposibilitate de a se prezenta la meciurile echipei, precum și de a participa la antrenamente timp de câteva luni de zile. Ca urmare a acestei situații, clubul sportiv a decis rezilierea unilaterală a contractului cu jucătorul.
Deoarece obligația de plată a venitului lunar, astfel cum a fost stipulată prin contract, nu a fost îndeplinită în totalitate față de jucător, acesta a decis recuperarea pe cale judiciară a acestor sume de bani, apelând la avocații Brisc Legal din Cluj specializați în dreptul muncii și recuperarea creanțelor.
Recalificarea contractului de activitate sportivă în contract de muncă
Tribunalul București, judecând în primă instanță, a calificat contractul încheiat între reclamant și clubul pârât ca fiind un contract individual de muncă, aflat sub incidența Legii nr. 53/2003 (Codul muncii). Faptul că părțile au dat o altă denumire acestui contract sau că nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îi poate conferi natura juridică de convenție civilă, supusă prevederilor art. 1851 Cod civil.
Analizând contractul încheiat între părți, instanța a stabilit că acele clauze privitoare la: obligația de a respecta regulamentul de ordine interioară stabilit unilateral de pârâtă; respectarea întocmai a programelor de antrenament și cantonament; participarea la toate competițiile oficiale și neoficiale ale clubului impuse de către acesta din urmă, reprezintă caracteristici intrinseci ale unui contract individual de muncă. Faptul că în cuprinsul contractului nu se folosește în mod expres noțiunea de salariu, instanța a stabilit că prestația clubului sportiv are această natură, aspect ce reiese din ansamblul clauzelor contractuale și din faptul că prestația este periodică, fiind plătibilă lunar într-un cuantum determinat.
Totodată, tribunalul a reținut că în cuprinsul contractului dintre reclamant și clubul sportiv, se prevăd o serie de obligații în sarcina jucătorului (să participe la orice antrenament, să semneze și să respecte un regulament de ordine interioară, ș.a.), care corespund dispozițiilor art. 39 din Codul muncii, prevederi ce reglementează drepturile și obligațiile salariatului.
În vederea stabilirii caracterului juridic al contractului dintre jucătorul profesionist și pârâtă, instanța a folosit interpretarea per a contrario a prevederilor art. 7, pct. 3 din Codul fiscal, ce privesc activitățile independente. Astfel, s-a reținut că reclamantul se află într-o relație de subordonare, nu dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității și nici a programului de lucru, aceste elemente fiind stabilite de către pârâtă. Coroborând aceste aspecte cu faptul că reclamantul nu face parte dintr-un corp profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, instanța a reținut că activitatea jucătorului era de facto una dependentă, specifică raporturilor de muncă.
Astfel, în urma analizei realizate, tribunalul a concluzionat că raportat la caracterul oneros, sinalagmatic, comutativ și cu executare succesivă al contractului precum și la faptul că obligațiile asumate de părți conțin elemente specifice raporturilor de muncă, convenția respectivă este un contract individual de muncă, încheiat cu respectarea condițiilor de valabilitate prevăzute de legislația muncii. Prin urmare, emiterea de către pârâtă a unei declarații de reziliere unilaterală, ca modalitate de încetare a raporturilor de muncă dintre părți, este lipsită de temei legal sau contractual, fiind sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 78 din Codul muncii.
Soluția de la nivelul primei instanțe a fost în favoarea jucătorului profesionist, asistat și reprezentat de avocați specializați în contracte individuale de muncă și dreptul muncii. Astfel, Tribunalul București a reținut că rezilierea unilaterală a contractului încheiat între reclamant și clubul sportiv, a fost dispusă în mod nelegal, dat fiind faptul că nu a fost realizată într-o modalitate proprie încetării unui contract individual de muncă. Prin urmare, instanța a constatat încetarea de drept, prin ajungerea la termen a contractului de muncă. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale restante către jucătorul profesionist, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadența lunară a fiecărui salariu până la data plății efective.
În judecarea căii de atac formulate de clubul sportiv pârât, Curtea de Apel București a menținut în totalitate dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.