RELEVANȚA CAZULUI
Acest studiu de caz prezintă relevanță atât din perspectiva aplicării în timp a legii civile cât și în din perspectiva aplicării dispozițiilor referitoare la prescripție. Totodată, sunt importante regulile de procedură care reglementează obligația reclamantului de a își proba propriile pretenții prin dovezi care să fundamenteze susținerile expuse în cererea de chemare în judecată. În fine, speța prezintă relevanță din prisma importanței corectei identificări a fundamentului legal care fundamentează pretenția civilă invocată.
Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Legea prevede că orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă.
Nu în ultimul rând, conform normelor procedurale civile, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
SINTEZA STĂRII DE FAPT
În fapt, reclamanta a fost implicată într-o relație de concubinaj cu antecesorul pârâților, perioadă în care a fost achiziționat de către acesta imobilul cu destinația de locuință. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, moștenitori ai defunctului, a solicitat să se constate dreptul de proprietate al acesteia, cu titlu de construire, asupra imobilului achiziționat reprezentând casă de locuit precum și să se constate că la edificarea imobilului cota de contribuţie a reclamantei a fost de jumătate, iar a antecesorului pârâților de jumătate şi să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate. Prin modificarea de acțiune, reclamanta și-a schimbat fundamentul viziunea asupra situațiai și s-a limitat la a solicita sporul de valoare adus imobilului reprezentând casă de locuit și să se constate cota de participare a reclamantei la acest spor de valoare ca fiind de jumătate, cealaltă jumătate fiind atribuită antecesorului pârâților.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a arătat că aceasta, împreună cu antecesorul pârâților s-au ocupat de reabilitarea și renovarea imobilului achiziționat de către defunct în timpul relației de concubinaj, aducând un aport personal semnificativ în executarea lucrărilor de demolare parțială a imobilului în forma în care acesta se găsea la momentul achiziției și a lucrărilor de edificare a noii construcții, constând în contribuții financiare personale precum și în munca depusă de aceasta împreună cu defunctul.
PREZENTAREA ȘI SUSȚINEREA CAZULUI
SUSȚINEREA CAZULUI ÎN FAȚA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ
Echipa de avocați specializați în drept civil Brisc Legal a asigurat asistarea și reprezentarea pârâților în acest litigiu.
În motivarea respingerii pretențiilor reclamantei, echipa de avocați specializați în drept civil din Cluj, a susţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamantei sunt nefondate, textul legal invocat de aceasta reglementând executarea obligaţiilor asumate de debitorul unei obligaţii contractuale sau legale. În acest sens, s-a arătat că reclamanta nu a invocat existenţa vreunui contract încheiat cu antecesorul pârâţilor şi nu poate invoca legal niciun drept asupra bunurilor dobândite de către fostul concubin în perioada convieţuirii, această stare de fapt nefiind reglementată de lege ca fiind producătoare de efecte juridice.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
Am solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, motivat de faptul că aceasta trebuia să solicite pretențiile indicate în cererea introductivă în termen de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul la acțiune, acest termen fiind în mod evident depășit în speță, imobilul fiind achiziționat de defunct în cursul anului 2004, iar pretinsul aport pecuniar al reclamantei datând din 2007. Așadar, am învederat instanței că de la ultima contribuție a reclamantei (2007) și până la momentul formulării cererii de chemare în judecată (2019) s-au scurs mai bine de 12 ani.
Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată
În subsidiar, am solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea a fost expusă instanței de către echipa de avocați specializați în drept civil din Cluj, din mai multe perspective.
Inadmisibilitatea a fost susținută din prisma calificării în drept a cererii de chemare în judecată. În acest sens, am învederat instanței că potrivit normelor de procedură, cererea de chemare în judecată va cuprinde inclusiv motivele de drept pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, rigoare nerespectată de către reclamantă, care nu a înțeles să-și precizeze fundamentul pretențiilor.
Totodată, inadmisibilitatea a fost tratată din prisma limitelor învestirii ce decurg din incidența instituției accesiunii imobiliare artificiale. Am arătat că în eventualitatea în care instanța ar pune în discuție incidența instituției accesiunii imobiliare artificiale, efectele accesiunii ar fi guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării. Astfel, am arătat instanței că, dat fiind faptul că începerea lucrărilor cu privire la care reclamanta pretinde că a contribuit din punct de vedere financiar s-a efectuat cel mai devreme începând cu anul 2005, situației-premisă dedusă judecății îi sunt aplicabile prevederile vechiului Cod civil referitoare la accesiunea imobiliară artificială.
Suplimentar, inadmisibilitatea a fost tratată prin analizarea ipotezei terțului de rea-credință raportat la incidența accesiunii imobiliare artificiale. Relativ la acest aspect reglementările din vechiul Cod civil prevedeau posibilitatea proprietarului fie de a solicita terțului de rea-credință desființarea lucrărilor, fie de a păstra lucrările efectuate de acesta, însă fără a restitui terțului de rea-credință sporul de valoare adus fondului. În considerarea aspectului că prevederile legale reglementează în mod expres aspectul că nu se va lua în considerarea sporirea valorii fondului pe care terțul de rea-credință a construit, cererea reclamantei prin care aceasta solicită sporul de valoare este inadmisibilă.
În fine, drept apărare subsidiară, a fost expusă și inadmisibilitatea pretențiilor din perspectiva aplicării ipotezei terțului de bună-credință. În acest sens, în calitate de avocați de drept civil Cluj, am arătat că dacă instanța ar aprecia că la momentul executării lucrărilor de construire, reclamanta a fost de bună-credință, nu va putea acorda acesteia nici cel puțin valoarea materialelor și a manoperei, dat fiind faptul că nu a fost investită cu o astfel de solicitare, iar în acord cu principiul disponibilității și limitele investirii, instanța este ținută să se pronunțe numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății.
Netemeinicia cererii în pretenții
În terțiar, echipa de avocați Brisc Legal a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată în raport de prevederile de procedură ce reglementează în mod explicit obligația reclamantului de a își proba propriile pretenții, sarcina probei incumbând celui care face o susținere.
În fine, raportat la cele ce preced, am arătat că indiferent de temeiul de drept care fundamentează dreptul de creanţă invocat de reclamantă constând în sporul de valoare adus imobilului, se aplică termenele de prescripţie reglementate de Decretul nr. 167/1958, singura instituţie juridică care ar putea fundamenta pretenţia reclamantei fiind accesiunea imobiliară artificială. În susținerea acestei afirmații, am arătat că, dat fiind aspectul că efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării, cererea de chemare în judecată ar fi inadmisibilă atât în ipoteza terţului de rea credinţă cât şi în ipoteza terţului de bună credinţă.
Nu în ultimul rând, am învederat instanței că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovezi din care să reiasă starea de fapt astfel cum a fost expusă prin cererea introductivă, mai ales din prisma participării financiare a reclamantei la lucrările de execuție la imobil.
SOLUȚIA INSTANȚEI DE JUDECATĂ
În acord cu cele susținute de echipa de avocați specializați în drept civil din Cluj-Napoca, instanța de judecată, preluând considerentele dezvoltate în susținerea apărării pârâților, a apreciat că reclamanta nu poate invoca, ca urmare a relaţiei de concubinaj cu defunctul, prezumţia de bun comun, fiind necesară administrarea unor dovezi privind contribuţia reclamantei, atât sub aspectul existenţei cât şi a cotei acesteia.
În considerarea argumentelor dezvoltate de avocații noștri, instanța a reținut că reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că a contribuit financiar la cumpărarea materialelor sau la plata manoperei.
Astfel, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată de instanță la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.