Ghid despre cum să maximizezi despăgubirile pentru imobilul expropriat

Află din partea unui avocat specializat în despăgubiri din exproprieri cum se poate contesta valoarea despăgubirilor acordate de expropriator pentru a obține un cuantum superior cu ajutorul instanțelor de judecată.  Consultă avocat expropriere Cluj pentru a maximiza despăgubirile pe care le poți primi în cazul în care imobilele tale sunt afectate de expropriere.

Citește mai întâi ghidul referitor la etapele procedurii de expropriere pentru a înțelege când și cum se ajunge la momentul în care poți contesta cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.

În cadrul acestui material, am arătat că în calitate de avocați despăgubiri expropriere Cluj recomandăm fiecărei persoane expropriate să indice autorității că nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, legea prevăzând că despăgubirea va fi eliberată inclusiv celor care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit. Astfel, se va putea încasa suma stabilită de expropriator, dar persoana își va rezerva dreptul de a acționa în instanță pentru diferența suplimentară.

Care este procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor în instanță?

Potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.

Astfel, termenul de prescripție pentru contestarea cuantumului despăgubirii acordat de expropriator este de 3 ani de la data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Cererile de instanță pentru contestarea cuantumului acordat sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul. Astfel, contestarea despăgubirilor pentru exproprierile pentru centura Cluj-Napoca și metroul Cluj-Napoca se va face la Tribunalul Cluj, secția civilă. Pentru soluționarea cauzei instanța va numi o comisie de experți judiciari compusă dintr-un expert ales de instanță prin tragere la sorți, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanei supuse exproprierii. Reclamantul va achita avansul de onorariu pentru expertul desemnat aleatoriu de instanță și serviciile propriului expert parte, acestea reprezentând cheltuieli de judecată ce pot fi recuperate la finalizarea cauzei.

Cum se determină în instanță cuantumul despăgubirilor pentru expropriere?

Despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, astfel că este extrem de avantajos pentru fiecare să conteste cuantumul acordat: veți putea încasa sumele acordate de expropriator chiar dacă le contestați, acțiunea fiind scutită de taxa judiciară de timbru, iar în instanță nu se va putea obține o sumă inferioară.

Prin dezlegările aduse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14/2019, se arată că în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, se va ține seama atât de “expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate”, cât şi de criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.

Cu alte cuvinte, comisia de experți va ține cont nu doar de valorile minimale de evaluare din grila notarilor, utilizată de expropriator pentru determinarea despăgubirilor acordate, dar mai ales de valoarea reală de piață de la data exproprierii, precum și de eventualele prejudicii suplimentare ce pot fi dovedite.

Astfel, în practică, experții determină în mod constant valori de piață semnificativ mai mari decât valoarea acordată de expropriator, persoanele afectate obținând din partea instanțelor despăgubiri mult mai mari ca urmare a contestării judiciare. În plus, cu suportul avocaților specializați în contestarea despăgubirilor pentru expropriere, se va putea solicita cu titlu de prejudiciu suplimentar inclusiv:

  • diminuarea de valoare a terenurilor ce rămân în proprietatea persoanei afectate, dar cu o formă neregulată sau fără cale de acces;
  • scăderea de valoare a suprafețelor ce intră în zona de protecție a drumurilor și au interdicție de construire;
  • sumele reprezentând indexarea cu indicele de inflație a cuantumului acordat cu titlu de despăgubire și indexarea diferenței obținute pe cale judiciară;
  • și altele, în funcție de situație.

Ce se întâmplă când nu este emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor?

Am arătat mai sus că posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator se naște odată cu momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În practică se întâmplă adesea să treacă extrem de mult timp de la data emiterii deciziei de expropriere, fără să se emită hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, cea care deschide calea contestației în instanță. Am întâlnit situații în practică când hotărârea a fost emisă la peste 5 ani de la expropriere.

Prin dezlegarea adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 14/2019, se arată că „instanţa de judecată este competentă să soluţioneze nu numai contestaţia formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci şi acţiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

Înalta Curta reține explicit că Expropriatorul/Comisia nu poate amâna sine die îndeplinirea obligațiilor legale şi este necesar ca o astfel de conduită să fie sancționată, întrucât produce efecte în detrimentul expropriatului, care este pus într-o situație de incertitudine privind proprietatea sa, de care este lipsit şi referitor la care, de cele mai multe ori, s-a şi finalizat obiectivul pentru care a fost deposedat.

În aceste condiții, întârzierea nejustificată în emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii va putea fi sancționată în instanță, prin contestarea valorii estimate a despăgubirilor. Anterior, sesizării instanței, se impune ca avocatul expropriere Cluj să analizeze existența caracterului nejustificat al întârzierii. Cuantumul corect al despăgubirii va fi determinat și în această ipoteză prin comisie de experți, conform criteriilor arătate mai sus. În concluzie, persoanele care așteaptă nejustificat de mult emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, va putea să obțină despăgubirile direct în instanță.

Avocat expropriere centură Cluj

Lista tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și drumuri de legătură”, aflate pe raza localităților Apahida, Baciu, Cluj-Napoca, Florești și Feleacu din județul Cluj, este anexă la Hotărârea de Guvern nr. 1.304/2023.

Consultă aici lista imobilelor expropriate pentru Centura Metropolitană Cluj.

Avocat expropriere metrou Cluj

Lista tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național “Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj“, este anexă la Hotărârea de Guvern nr. 1.327/2023.

Consultă aici lista imobilelor expropriate pentru Metroul Cluj.

Choose the Brisc Legal team of lawyers from Cluj-Napoca for solving your legal problem.

14-16, Dorobantilor street
Cluj City Center
2nd floor, room 210
400121, Cluj-Napoca