Judecătoria Cluj-Napoca: anularea actelor de executare emise după împlinirea termenului de prescripție
Prin Sentința civilă nr. 1068/2026, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, instanța a admis o contestație la executare și a constatat că dreptul creditorului de a solicita continuarea executării silite s-a prescris în cursul executării, ca urmare a lipsei unor acte de executare efective timp de peste trei ani. În consecință, au fost anulate toate actele de executare întocmite ulterior împlinirii termenului de prescripție.
Hotărârea este relevantă deoarece clarifică diferența dintre actele de executare silită propriu-zise și simplele demersuri administrative efectuate în dosarul execuțional, stabilind că doar primele au efect întreruptiv de prescripție.
Situația de fapt. Executare silită începută în anul 2012 și reluată după mai bine de un deceniu
Executarea silită a fost pornită în baza unui contract de credit încheiat în anul 2006, creditorul inițial solicitând executarea silită în anul 2012. Dosarul execuțional a fost format pe rolul unui birou executor judecătoresc și ulterior preluat de un alt executor.
Debitorul a formulat contestație la executare după ce, în luna mai 2025, a luat cunoștință despre instituirea unei popriri asupra veniturilor sale. Acesta a susținut că:
- nu a mai fost notificat o perioadă foarte lungă de timp;
- dreptul creditorului de a solicita executarea silită era prescris;
- creanța nu era individualizată corespunzător, nefiind prezentată modalitatea de calcul și actualizare a sumelor urmărite.
În cadrul procesului, contestatorul a precizat că nu invocă doar prescripția anterioară începerii executării silite, ci și prescripția intervenită pe parcursul executării, arătând că ultimul act de executare cu efect întreruptiv fusese emis cu mulți ani înainte de reluarea executării din 2025.
Determinarea legii procesuale aplicabile
Instanța a reținut că executarea silită fusese începută anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, motiv pentru care întregul regim juridic al executării și al prescripției era guvernat de dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865.
Art. 24 Cod procedură civilă
„Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare.”
Pornind de la această regulă tranzitorie, instanța a aplicat dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă atât în materia contestației la executare, cât și în materia prescripției executării silite.
Excepția tardivității contestației la executare
Creditorul a invocat tardivitatea contestației, arătând că primele acte de executare au fost comunicate încă din anul 2012.
Instanța a făcut însă o distincție esențială între:
- contestația împotriva executării silite însăși;
- contestația împotriva unor acte de executare ulterioare.
Art. 401 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă 1865
„Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.”
Art. 401 alin. (1) lit. a) Cod procedură civilă 1865
„Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.”
Analizând dovezile de comunicare din dosarul execuțional, instanța a constatat că primele acte de executare fuseseră comunicate legal în anul 2012. Din acest motiv:
- criticile privind prescripția anterioară începerii executării silite;
- criticile privind caracterul necert al creanței;
au fost considerate formulate peste termenul legal și au fost respinse ca tardive.
În schimb, susținerile referitoare la prescripția intervenită în cursul executării silite au fost apreciate ca fiind formulate în termen, deoarece au fost invocate în raport de actele de executare comunicate în anul 2025.
Regimul juridic al prescripției executării silite potrivit vechiului Cod de procedură civilă
Pentru analiza motivului rămas în discuție, instanța a avut în vedere dispozițiile privind întreruperea prescripției executării silite.
Art. 405² alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă 1865
„Cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.”
Instanța a subliniat că textul legal consacră posibilitatea intervenirii prescripției chiar în timpul executării silite.
Cu alte cuvinte, fiecare act de executare produce efect întreruptiv și determină începerea unui nou termen de prescripție. Dacă însă executorul și creditorul rămân în pasivitate o perioadă mai mare decât termenul legal de prescripție, dreptul de a continua executarea se stinge.
Ce acte au fost identificate în dosarul execuțional
Analizând dosarul execuțional, instanța a constatat existența următoarelor demersuri:
- somația emisă în anul 2012;
- adrese către primării pentru obținerea de informații;
- solicitări către OCPI;
- interogări efectuate în baze de date;
- notificări privind cesiunile succesive de creanță;
- cereri formulate de creditori pentru continuarea executării silite.
Instanța a observat că, în intervalul analizat:
- nu au fost instituite popriri;
- nu au fost efectuate urmăriri efective asupra bunurilor;
- nu au fost realizate acte care să conducă efectiv la recuperarea creanței.
De ce nu întrerup prescripția adresele către autorități și interogările efectuate de executor
Un aspect deosebit de important al hotărârii îl reprezintă delimitarea dintre actele administrative și actele de executare silită propriu-zise.
Instanța a reținut expres că:
- adresele către primării;
- solicitările adresate birourilor de cadastru;
- verificările în baze de date;
- interogările efectuate de executor;
nu reprezintă acte de executare silită și nu produc efect întreruptiv asupra prescripției.
Motivarea instanței
Potrivit raționamentului instanței, efect întreruptiv au doar acele acte care urmăresc în mod efectiv realizarea creanței și care conduc concret la executarea acesteia, chiar și parțial.
Simplele demersuri de documentare sau de obținere a unor informații despre patrimoniul debitorului nu au aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție.
De ce notificările de cesiune nu întrerup prescripția executării silite
Creditorul a susținut că notificările privind cesiunile succesive ale creanței ar avea efect întreruptiv de prescripție.
Instanța a respins categoric această apărare.
Argumentele instanței
Judecătoria a arătat că:
- art. 405² alin. (1) Cod procedură civilă 1865 nu include notificarea cesiunii printre cauzele de întrerupere;
- nici normele privind cesiunea de creanță nu prevăd un asemenea efect;
- notificarea cesiunii reprezintă doar o informare privind schimbarea titularului creanței și nu un act de executare silită.
În consecință, transmiterea creanței de la un creditor la altul nu poate reînvia și nici prelungi termenul de prescripție al executării silite.
Constatatea intervenirii prescripției executării silite
După examinarea întregului dosar execuțional, instanța a stabilit că ultimul act de executare cu efect întreruptiv a fost somația comunicată în anul 2012.
De la acel moment și până la emiterea noilor acte de executare din anul 2025 nu au mai fost efectuate acte de executare în sensul art. 405² alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă 1865.
În aceste condiții, termenul de prescripție s-a împlinit cu mult înainte de reluarea executării, astfel încât creditorul nu mai avea dreptul de a continua executarea silită.
Soluția instanței
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus:
- admiterea în parte a contestației la executare;
- anularea tuturor actelor de executare întocmite după împlinirea termenului de prescripție;
- obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată;
- restituirea taxei judiciare de timbru după rămânerea definitivă a hotărârii.
Concluzii. Prescripția executării silite poate interveni și după începerea executării
Hotărârea confirmă o regulă esențială în materia executării silite: simpla existență a unui dosar execuțional nu împiedică împlinirea prescripției.
Pentru a menține executarea în termen, este necesară efectuarea unor veritabile acte de executare silită, apte să conducă efectiv la realizarea creanței. Adresele administrative, interogările în baze de date, solicitările de informații sau notificările de cesiune nu au caracterul unor acte de executare și nu întrerup cursul prescripției.
Din perspectivă practică, soluția reprezintă un argument important în litigii privind prescripția executării silite, anularea popririi, contestația la executare împotriva recuperatorilor de creanțe, efectele cesiunii de creanță asupra executării silite și identificarea actelor care întrerup prescripția executării silite, teme frecvent întâlnite în practica instanțelor.