Relevanța speței – răspunderea patrimonială a angajatului
Speța analizată reflectă aplicarea în practică a instituției răspunderii patrimoniale a salariatului, reglementată de art. 254 din Codul muncii, în cazul producerii unui prejudiciu ca urmare a unei fapte culpabile săvârșite de salariat în timpul executării contractului individual de muncă.
Instanța a identificat condițiile esențiale pentru angajarea răspunderii patrimoniale: existența unui prejudiciu real și dovedit, fapta ilicită a salariatului, culpa și legătura de cauzalitate între fapta acestuia și prejudiciu. În speță, conducerea neglijentă a ansamblului auto și neatenția la semnalizarea rutieră impun răspunderea salariatului.
De asemenea, instanța a reținut corect că răspunderea nu este acoperită de “riscul normal al serviciului”, exonerarea prevăzută de lege nefiind aplicabilă în caz de culpă. Riscul normal de activitate reprezintă acele situații, evenimente sau consecințe care pot apărea în mod obișnuit și previzibil în cadrul desfășurării activității profesionale, fără ca acestea să poată fi imputate în mod culpabil salariatului. Practic, este vorba despre riscurile inerente naturii și condițiilor specifice ale muncii prestate.
Starea de fapt relevantă în speță
Reclamanta și pârâtul au încheiat un contract individual de muncă, în baza căruia, începând cu data de 15.06.2020, pârâtul a fost încadrat în funcția de șofer de autocamion/mașină de mare tonaj. Ulterior, prin două acte adiționale la contract, s-a convenit detașarea transnațională a pârâtului pentru efectuarea transportului internațional de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene.
În perioada de interes, pârâtul a efectuat un transport internațional între Danemarca și Franța, în baza ordinului de deplasare și a unui acord de transport rutier încheiat între reclamantă și o societate terță partener. Ansamblul condus de pârât era compus dintr-un autotractor, proprietatea reclamantei, și o semiremorcă aparținând terțului partener.
Pârâtul a provocat un accident într-o stație de alimentare cu combustibil din Franța, acroșând cu semiremorca acoperișul stației. În urma acestui incident au fost avariate acoperișul semiremorcii și sistemul frigorific montat pe aceasta, fiind generate o serie de costuri de reparații.
Conform acordului de transport dintre reclamantă și terțul partener, în cazul în care prejudiciul nu este acoperit de asigurarea transportatorului, asigurarea partenerului acoperă prejudiciul cu condiția ca transportatorul (în speță, reclamanta) să suporte cuantumul franșizei per incident. Astfel, după ce asigurătorul a achitat despăgubirea pentru prejudiciu mai puțin franșiza, terțul partener a emis factura ce corespunde valoarii franșizei, care a fost achitată de reclamantă.
Reclamanta a formulat acțiune în instanță, solicitând recuperarea prejudiciului de la pârât, în temeiul răspunderii patrimoniale a salariatului, reglementată de art. 254 din Codul muncii.
Aspecte juridice reținute de instanță:
Instanța a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului:
- Existența unei fapte ilicite – pârâtul a acroșat, din culpa sa, acoperișul stației de alimentare, ignorând indicatoarele rutiere privind înălțimea maximă admisă (max. 3,7 m);
- Vinovăția (culpa) – pârâtul nu a dat dovadă de diligență și prudență, încălcând normele rutiere, dar și sarcinile de serviciu stabilite în fișa postului;
- Prejudiciu material – dovedit prin documentele de reparație și factura emisă de terțul partener;
- Legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu – prejudiciul s-a produs ca urmare directă a faptei ilicite.
Apărarea pârâtului, care a susținut că semnele rutiere nu erau vizibile și că accesul era restricționat în zonă, nu a fost dovedită și a fost contrazisă de probele fotografice și imaginile Google Maps, care arătau existența semnalizării corespunzătoare și a unei pompe special dedicate camioanelor mari.
Instanța a reținut că evenimentul nu se încadrează în riscul normal al serviciului (pierderile sau daunele inerente procesului de producție sau activității desfășurate, care nu atrag răspunderea patrimonială a salariatului) ci este urmarea unei conduite culpabile. Prin urmare, exonerarea de răspundere prevăzută de art. 254 alin. (2) Codul muncii nu este aplicabilă.
În aceste condiții,instanța a apreciat că, în temeiul răspunderii patrimoniale, pârâtul datorează reclamantei suma reprezentând franșiza asigurării achitate de aceasta în urma accidentului provocat de pârât. S-a constatat că prejudiciul este real, cuantificabil, imputabil salariatului și în legătură directă cu fapta sa culpabilă. Distinct, instanța a obligat salariatului la suportarea sumelor reprezentate de cuantumul dobânzii legale penalizatoare și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de traducere.
Angajatorul a fost asistat de echipa de avocați Brisc Legal, specializată în litigii de dreptul muncii. Ulterior rămânerii definitive a hotărârii, sumele de bani datorate au fost recuperate integral ca urmare a executării silite a salariatului.