Avocat Horatiu Brisc

Horațiu Brisc este avocatul fondator al echipei BRISC LEGAL și face parte din Baroul Cluj. Horațiu este un avocat de litigii pragmatic și inovativ și un consultant meticulos, cu experiență în proiecte complexe de drept societar, imobiliar, concurență și insolvență. Complementar fundației academice conferite de Școala de drept de la Cluj, Horațiu și-a desăvârșit parcursul profesional prin experiența dobândită în societăți de avocatură de top din București.

Horațiu a dobândit experiență relevantă în domeniul insolvenței și al reorganizării companiilor, în special prin protejarea drepturilor creditorilor în cadrul procedurii de insolvență. De asemenea,  a obținut expertiză în probleme complexe de drept imobiliar și societar când i-au fost încredințate probleme de zi cu zi ale unui fond de investiții imobiliare ce activa pe piața comercială din București.

În plus, Horațiu a reprezentat numeroși clienți importanți în diverse litigii și proceduri contencioase de drept administrativ și fiscal. El a acordat consultanță unor jucători importanți din industria lor pe probleme de concurență.

Experiență profesională

2015 – 2017 – Avocat colaborator – ONV LAW, Baroul București

2014 – 2015 – Avocat colaborator – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Baroul București

2012 – 2014 – Consultant – Mibrex Group, Cluj Napoca

Parcurs educațional

2014 – 2014, Master în drept – Juridicum, Universitatea din Viena, Viena

2013 – 2014, Master în drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

2009 – 2013, Licență în drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca