Studiu de caz avocat Cluj contestație la executare: executare silită contract de credit –  admitere contestație la executare – prescripția dreptului de a cere executarea silită – anularea tuturor actelor de executare

Relevanța cazului. Prescripția dreptului la acțiune

În momentul în care creditorul pretinde executarea obligației, este important să verificăm, mai întâi, dacă demersul este promovat în interiorul termenului de prescripție. Cu toate acestea, prescripția nu operează automat, ci este necesar ca ea să fie invocată expres în fața judecătorului.

Dacă dreptul la acțiune al creditorului este prescris, atunci debitorul nu este obligat să își îndeplinească obligația care, cel mai des, este o obligație de plată a unei sume de bani.

Cazul prezintă relevanță deoarece, în practică, instituțiile financiar-bancare ori recuperatorii de creanțe promovează și continuă demersurile execuționale chiar dacă dreptul la acțiune al acestora este prescris, iar debitorul face plata sau tolerează executarea silită neștiind că a intervenit prescripția.

Sinteza stării de fapt

În fapt, contestatoarea a încheiat cu banca, în  anul 2008, Contractul de credit, valoarea totală a împrumutului fiind de 5000 euro. La un moment ulterior, a fost declarată scadența anticipată a creditului pentru neplata la termen a ratelor.

Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, între bancă și recuperatorul de creanță a avut loc o cesiune de creanță, prin care banca a cesionat acestuia din urmă creanța născută din Contractul de credit.

Noul creditor a formulat cererea de executare silită, susținând că debitoarea nu şi-a achitat de bunăvoie obligația de plată a sumei de 37.634,85 lei şi a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva contestatoarei urmând ca, după îndeplinirea formalităților necesare, să se procedeze la executarea silită prin oricare dintre formalitățile prevăzute de lege.

DERULAREA LITIGIULUI ÎN FOND, ÎN FAȚA JUDECĂTORIEI SIBIU

Prin contestația la executare, avocații Brisc Legal au solicitat constatarea împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită în temeiul Contractului de credit din 2008, anularea Adresei din 2022 emisă în dosarul execuțional, anularea Adresei de înființare a popririi din 2022, anularea Încheierii din 2022 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită în dosarul execuțional precum și anularea executării silite însăși ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție a dreptului de executare silită.

Avocatul specializat în executări silite a arătat că anterior deschiderii dosarului execuțional nu exista niciun act întreruptiv de prescripție și că într-un termen de 3 ani anterior formulării cererii de executare silită nu s-a realizat încasarea vreunei sume în contul creditorului. Astfel, a solicitat instanței să constate că nu există un act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu sau de recunoaștere, în orice alt mod, a datoriei.

Totodată, avocatul specializat în contestații la executare a susținut că, urmare a pasivității creditorului și omisiunii de a formula cererea de executare silită într-un termen de 3 ani de la momentul declarării scadenței anticipate a creditului, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit, motiv pentru care toate actele efectuate dosarul execuțional sunt lovite de nulitate.

Mai mult, echipa de avocați Brisc Legal a arătat că, deși a existat o cesiune de creanță între bancă și recuperatorul de creanțe, aceasta nu i-a fost comunicată contestatoarei, nefiindu-i astfel opozabilă.

Creditorul cesionar a solicitat respingerea contestației la executare precizând că debitorul contestator a renunţat la dreptul de invoca prescripţia dreptului de a cere executarea silită deoarece a efectuat în mod voluntar plăţi, iar o plată efectuată după ce termenul de prescripţie de 3 ani a fost împlinit echivalează cu renunţarea la prescripţie. Acesta a susținut inclusiv că cesiunea de creanță încheiată cu banca este opozabilă contestatoarei.

Judecătoria Sibiu, a admis contestația la executare, anulând executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional. În acord cu susținerile contestatoarei, reprezentată de avocații Brisc Legal din Cluj, a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data declarării scadenței anticipate, respectiv 2013, și s-a împlinit în 2016. Instanța, în acord cu argumentele avocatului, a reținut că, chiar și în situația eventuală în care s-ar fi făcut plăți voluntare, acestea nu ar fi avut aptitudinea de a întrerupe prescripția în speță, întrucât ar fi fost efectuate după împlinirea termenului.

În ceea ce privește inopozabilitatea cesiunii de creanță, instanța, preluând argumentele avocatului specializat în contestații la executare arată că lipsa comunicării cesiunii de creanță este de natură a conduce la reținerea caracterului nelegal al executării silite, iar deși cesiunea de creanță se încheie în mod valabil fără consimțământul debitorului, acesta nu este ținut să plătească cesionarului decât după notificarea cesiunii.

DERULAREA LITIGIULUI ÎN APEL, ÎN FAȚA TRIBUNALULUI SIBIU

Sentința a fost atacată cu apel de creditor, care a solicitat admiterea apelului și respingerea ca tardivă a contestației la executare, reluând argumentele de la fond.

Urmare a argumentației dezvoltate de avocații Brisc Legal, Tribunalul Sibiu a respins în apel criticile creditorului, reținând că termenul de prescripție este împlinit în speță, precum și faptul că presupusele plăți parțiale efectuate în 2021 nu ar fi avut aptitudinea de a întrerupe prescripția, fiind efectuate după împlinirea termenului.

Instanța de apel a conchis că, contrar celor susținute de creditor, nu poate fi vorba nici despre problema renunţării la prescripţie expresă din partea contestatoarei (întrucât tocmai prescripţia o invocă în contestaţia la executare), iar renunţarea tacită nu a fost dovedită prin manifestări neechivoce, aceasta trebuind să fie neîndoielnică.

Tribunalul Sibiu, a menținut soluția favorabilă prin care s-a admis contestația la executare formulată, s-a dispus anularea executării silite și a tuturor actelor de executare.

Ca efect al rămânerii definitive a acestei hotărâri, distinct de împrejurarea anulării executării silite, creditorul nu va putea iniția cu succes o noua executare silită, dat fiind că i se va putea opune autoritatea de lucru judecat cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Alege echipa de avocați Brisc Legal din Cluj-Napoca pentru rezolvarea problemei tale juridice.

str. Dorobantilor, nr. 14-16
Cluj City Center
etaj 2, cam. 210
400121, Cluj-Napoca