Anulare testament autentic. Lipsa discernământului la încheierea testamentului. Nulitatea absolută a testamentului. Mențiuni nereale în cuprinsul testamentului autentic. Motive noi în apel. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului
RELEVANȚA CAZULUI
Testamentul reprezintă ultimul act de voință al defunctului, fiind actul juridic prin care se poate deroga de la regulile devoluțiunii legale. Ca orice alt juridic, acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile pentru a fi valabil și pentru a produce efectele prevăzute de lege: capacitate, consimțământ, obiect și cauză. Consimțământul trebuie să fie liber și neviciat pentru a exprima voința reală a autorului actului.
În considerarea acestui aspect, după citirea testamentului de către notarul public, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public. În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmități, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conținutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voință, notarul urmând să redacteze și să editeze testamentul, procedură la a cărei îndeplinire vor fi prezenți doi martori.
SINTEZA STĂRII DE FAPT
În fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, aceasta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a testamentului, motivat de faptul că, la data întocmirii sale, testatorul era lipsit de discernământ. Prin testamentul a cărui nulitate absolută a fost solicitată de reclamantă, defunctul a înțeles să îi lase întreaga sa avere pârâtului.
Reclamanta a arătat că atât aceasta cât și pârâtul sunt nepoți de soră ai defunctului. Reclamanta a învederat că testamentul este lovit de nulitate absolută, deoarece defunctul a suferit mai multe accidente cerebrale, iar pe parcursul timpului starea sănătăţii sale s-a degradat, astfel că înainte de încheierea acestui act pârâtul nu mai avea discernământul faptelor sale. În acest sens, reclamanta a susținut că bolile de care suferea defunctul îi alterau capacitatea de a discerne rezultatele acţiunilor sale, iar acesta putea fi determinat prin captaţie şi sugestie să dispună de bunurile din patrimoniul său.
PREZENTAREA ȘI SUSȚINEREA CAZULUI
DERULAREA CAZULUI ÎN FAȚA PRIMEI INSTANȚE
Reclamanta a învederat instanței că testamentul a fost întocmit ca urmare a manoperelor dolosive ale pârâtului, care a folosit mijloace nepermise de lege în scopul de a-l determina să testeze în modul dorit de acesta, lucru pe care defunctul nu l-ar fi făcut din proprie inițiativă, cunoscând că afecțiunea de care suferea defunctul l-a împiedicat pe acesta din urmă să realizeze consecințele unui astfel de act.
Totodată, reclamanta a susținut că în toată perioada vieţii sale, cât a fost îngrijit de aceasta, defunctul susţinea în permanență că întreaga sa avere urmează să fie moştenită atât de reclamantă, cât şi de pârât, iar nu doar exclusiv de către pârât. Reclamanta a apreciat că aceasta este modalitatea corectă în care trebuia distribuită averea defunctului, în mod egal, între cei doi frați.
În apărare, pârâtul a susținut că defunctul nu a suferit niciodată de afecțiuni psihiatrice de natură a-i afecta discernământul, testamentul fiind întocmit în fața notarului public, în prezența a doi martori, datorită faptului că defunctul suferea de pareză a degetelor și nu putea semna. Această poziție a pârâtului era în contradicție cu mențiunea din cuprinsul testamentului unde se arăta că lipsa semnăturii defunctului se datora faptului că acesta ar fi fost neștiutor de carte.
În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri constând în istoricul medical al defunctului, pe baza cărora au fost administrate două expertize medico-legale. De asemenea, s-a depus la dosar testamentul în cauză împreună cu actele regăsite în arhiva notarială și au fost audiați martori.
Prin primul raport de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, comisia a arătat că nu se poate pronunța asupra capacității psihice a defunctului. Ulterior, la solicitarea reclamantei, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, prin care s-a constatat că defunctul, pe baza istoricului medical, nu prezenta elemente obiective cu valoare criteriologică psihiatrică medico-legală care să ateste absenţa capacităţii psihice. În probațiune, a fost administrată proba testimonială cu martorii propuși de părți, martori care au arătat, în esență, că defunctul avea pregătire școlară și știa să scrie și să citească.
SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Instanța a procedat la o analiză a cerințelor legale care trebuie îndeplinite pentru ca actul juridic să producă efecte, reținând că, în speță, toate aceste cerințe sunt îndeplinite, sens în care a precizat că din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă că testatorul a fost lipsit de discernământ la momentul încheierii actului.
În considerarea aspectului că testamentul contestat a fost autentificat de notarul public, iar acesta a pereceput direct starea testatorului, instanța a apreciat că actul juridic are forţă probantă deplină, până la înscrierea în fals, atât cu privire la caracterul său autentic, cat şi privitor la menţiunile procesului-verbal de autentificare.
Instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a folosit manopere dolosive pentru a-l determina pe defunct să-l desemneze pe acesta ca legatar universal, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
DERULAREA CAZULUI ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL
Față de soluția pronunțată de prima instanță, reclamanta a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, arătând că în mod nelegal instanța de fond, a dat o interpretare greşită dispoziţiilor privind devoluțiunea legală, fără raportare la alte texte de lege din materia succesiunii, a respins acţiunea promovată şi precizată reţinând înlăturarea reclamantei de la moştenire.
A arătat că reaua-credinţă a pârâtului reiese din împrejurarea că acesta, profitând de starea de sănătate a defunctului dovedită de actele medicale menţionate în ambele rapoarte de expertiză efectuate l-a determinat pe defunct să testeze în favoarea sa. A susținut că afecțiunile medicale de care suferea defunctului au determinat deteriorarea cognitivă progresivă a acestuia. Vârsta înaintată a defunctului precum și decesul acestuia survenit la o lună de la redactarea si autentificarea testamentului, conduc, în viziunea reclamantei, la concluzia că defunctul nu avea capacitatea psihică de apreciere a consecinţelor ce decurgeau din actul juridic întocmit, având discernământul abolit, aceasta fiind și explicația pentru care defunctul ar fi declarat în mod nereal că era neştiutor de carte, în ciuda pregătirii sale școlare. Mențiunea cu privire la faptul că defunctul era neștiutor de carte a fost cuprinsă în testamentul autentic.
Reclamanta a arătat că martorii care au asistat la întocmirea testamentului cunoșteau că aspectul că nu ar ști carte este neveridic. În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a arătat că, dorind să se încheie un act notarial în beneficiul defunctului în urmă cu mai bine de 10 ani, notarul în cauză a refuzat încheierea actului, constatând că din cauza stării de sănătate nu poate să colaboreze cu acesta, deoarece nu înţelege conţinutul actului ce se dorea a fi încheiat sau consecinţele ce decurg din act.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea ca nefondat a apelului, arătând că în mod pertinent instanţa de fond a reţinut ca nedovedite afirmaţiile privind pretinsele acţiuni de sugestie şi captaţie a consimțământului defunctului.
Prin notele de ședință depuse de reclamantă, aceasta a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de pârât de audiere a unor martori, că testamentul este lovit de nulitate întrucât lipsește semnătura testatorului, nefiind legală complinirea lipsei semnăturii prin procedura prezenței martorilor dat fiind că mențiunile atestate privind imposibilitatea de semnare erau nereale. Cu privire la aceste solicitări, instanța, prin încheiere, a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a formula noi critici, care nu au fost expuse în prealabil în cuprinsul cererii de apel.
SOLUȚIA INSTANȚEI DE APEL
Instanța a respins apelul declarat de reclamanta ca neîntemeiat, preluând în acest sens considerentele dezvoltate de prima instanță în fundamentarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.
SUSȚINEREA CAZULUI ÎN FAȚA INSTANȚEI DE RECURS
Față de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat casarea în tot a deciziei şi încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu stabilirea obligaţiei de administrare a probelor propuse prin notele scrise, precum şi a obligaţiei de a analiza argumentele invocate prin aceleaşi note scrise. În subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi încheierii recurate şi rejudecarea în fond a procesului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În susținerea admiterii recursului, reclamanta a arătat că instanța în mod greșit a constatat decăderea acesteia cu privire la argumentele dezvoltate prin notele scrise depuse la dosar, încălcând regulile de procedură din prisma greşitei calificări a argumentelor din notele scrise ca fiind motive noi de apel, din prisma caracterului devolutiv al procesului şi din prisma neaplicării prevederilor referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului. În acest sens, a învederat instanței că, în cuprinsul notelor scrise indicate, reclamanta a înţeles să dezvolte argumente suplimentare în legătură cu motivele expuse în cuprinsul cererii introductive, adică motive vizând nulitatea absolută a testamentului din prisma lipsei consimţământului, sens în care, acestea nu pot fi catalogate ca motive noi de apel.
În acest sens, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a testamentului, făcându-se referire la menţiunea nereală a notarului înscrisă în ultimul act de voinţă defunctului în sensul că acesta era neştiutor de carte şi circumstanţa că starea de sănătate a acestuia conducea la lipsa discernământului său – motiv pentru care nu ar fi fost apt a testa.
Reclamanta s-a prevalat de Decizia nr. 28/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă prin care s-a reținut că în privinţa posibilităţii recunoscute părţii de a aduce astfel de lămuriri în calea de atac a apelului trebuie subliniat că ele vizează pretenţiile virtuale, adică acelea a căror existenţă, chiar dacă nu şi-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale, a cărei rezolvare integrală presupunea şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite.
Aceasta a arătat că oricare dintre părţile căii de atac poate face uz din proprie iniţiativă de dreptul de a-şi explicita o pretenţie, cerere sau apărare prin actele de procedură formulate în apel după cum, instanţa de apel, din oficiu, le poate solicita asemenea precizări în temeiul principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Simpla împrejurare că atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi în cuprinsul cererii de apel s-au adus critici asupra valabilităţii testamentului din prisma caracterului nereal al menţiunii în sensul că defunctul este neștiutor de care, indiferent care a fost temeiul de drept indicat în fundamentarea nulităţii, ar fi fost suficientă pentru a impune ambelor instanţe obligaţia de a pune în discuţie calificarea juridică corectă a sancţiunii aferentă acestor critici, respectiv nulitatea absolută a testamentului pentru lipsa totală consimţământului, dar şi pentru nerespectarea exigenţelor privitoare la încheierea testamentului în formă autentică.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității recursului.
SOLUȚIA INSTANȚEI DE RECURS
Instanța a respins recursul formulat de reclamantă, apreciind că motivele invocate prin memoriul de recurs sunt, în realitate, motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate ale hotărârii atacate, fiind criticate aspecte referitoare la probe, starea de fapt, acte şi expertize medico-legale și la modul la care s-a dovedit sau nu existenţa discernământului la momentul încheierii testamentului, prin prisma probelor administrate în cauză.
Având în vedere că probele au fost propuse prin notele scrise, instanța de recurs a apreciat că în mod corect a constatat instanţa de apel decăderea reclamantei, dat fiind că aceasta nu a respectat termenele legale, iar scancţiunea decăderii a intervenit şi în raport cu motivele noi invocate în notele scrise.