Studiu de caz – aprobarea documentației de urbanism PUD pe cale judiciară
Obligarea Consiliui Local la emiterea HCL în vederea aprobării documentației de urbanism PUD: instanțele de judecată de la nivelul Mun. Cluj-Napoca au admis cererea formulată de o persoană juridică și au dispus anularea a două HCL de respingere a documentației PUD, precum și obligarea Consiliului Local la emiterea de noi HCL prin care să aprobe PUD în vederea construirii de locuințe colective.
Situația de fapt
În fapt, o persoană juridică a solicitat Consiliului Local emiterea HCL în vederea aprobării a două documentații PUD privind desființarea unor construcții existente, construirea de locuințe colective, amenajare, împrejmuire și realizare branșamente.
Solicitarea făcută autorității locale a fost respinsă de aceasta din urmă, fără ca în cuprinsul hotărârilor de respingere să se indice vreun argument de fapt sau de drept care să justifice dispoziția adoptată. Singura mențiune care a fost adusă la cunoștința solicitantului a fost că cererea acestuia nu a fost aprobată deoarece nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.
Împotriva acestui refuz de aprobare a PUD, solicitantul a formulat plângere prealabilă, conform dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aceasta fiind respinsă tot pe considerentul că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.
În aceste condiții, persoana juridică solicitantă a apelat la serviciile avocaților specializați în imobiliare și urbanism, pentru formularea unei acțiuni în justiție împotriva refuzului abuziv al autorității locale de emitere a PUD solicitate. Prin urmare, instanța a fost investită cu două solicitări și anume, anularea celor două HCL prin care s-a respins aprobarea PUD și obligarea Consiliului Local al Com. Apahida la emiterea de noi HCL prin care să se pronunțe în vederea aprobării planurilor urbanistice de detaliu.
Soluția instanței de judecată
Soluția de la nivelul Tribunalului Cluj a fost parțial favorabilă reclamantului, în sensul că s-au anulat cele două HCL de respingere a PUD, dar instanța a obligat Consiliul Local la reexaminarea pe cale administrativă, a cererilor reclamantei prin care s-a solicitat aprobarea PUD și implicit adoptarea unor hotărâri motivate. În recurs, Curtea de Apel Cluj a dispus casarea parțială a hotărârii tribunalului și rejudecarea procesului, stabilind că retrimiterea în etapa administrativă, nefiind o soluție de rezolvare a litigiului și că tribunalul urmează să analizeze legalitatea actelor administrative raportat la toate înscrisurile existente și argumentele părților.
Prin urmare, Tribunalul Cluj, în rejudecarea fondului, a reținut că actele administrative a căror anulare s-a solicitat, respectiv cele două HCL de respingere a PUD, nu respectă exigențele de legalitate ale actului administrativ din perspectiva necesității motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată. Totodată tribunalul a mai constatat că lipsa motivării actului administrativ justifică posibilitatea atacării sale în justiție, cu consecința constatării nelegalității sale, câtă vreme judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea locală să ia o anumită măsură.
Urmând ghidajul trasat de instanța de casare, cu privire la cel de-al doilea petit, tribunalul a constatat că retrimiterea în etapa administrativă nu poate fi considerată drept o cale de rezolvare a litigiului dedus judecății. Astfel, instanța a fost nevoită să analizele ea însăși legalitatea solicitărilor de emitere a PUD prin raportare la toate înscrisurile existente la dosar și la argumentele părților, sens în care a încuviințat inclusiv administrarea probei cu expertiza judiciară specialitatea urbanism și amenajarea teritoriului.
În susținerea autorității locale au intervenit în proces vecinii terenurilor pe care ar urma să se construiască, susținând încălcarea art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, referitor la necesitatea acordului vecinilor ca și condiție de aprobare a cererilor în vederea emiterii PUD. Sub acest aspect, instanța a reținut, astfel cum a reieșit și din raportul de expertiză judiciară de urbanism, că nu este necesar acordul vecinilor în etapa administrativă a întocmirii și aprobării documentației PUD, ci numai în etapa de autorizare a construcțiilor, prin raportare la expertiză tehnică ulterioară. Astfel, în rejudecare, Tribunalul Cluj a dat câștig de cauză reclamantului, asistat și reprezentat de un avocat specializat în urbanism dispunând anularea celor două HCL de respingere a documentației PUD, precum și obligarea Consiliului Local al Com. Apahida la emiterea în favoarea reclamantei a HCL pentru aprobarea PUD vizând desființarea construcțiilor existente, construire de locuințe colective P+2E+M, amenajare, împrejmuire și realizare branșamente. Totodată a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în favoarea autorității locale. În calea de atac a recursului, Curtea de Apel Cluj a menținut în totalitate sentința tribunalului.