Brisc Legal Cluj: avocat specializat în răspundere delictuală
Asistență și reprezentare a victimei în cadrul procesului de obținere a despăgubirii.
Angajarea răspunderii delictuale derivă din situațiile în care o persoană nu respectă regulile de conduită pe care legea le impune și aduce atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Acest tip de prejudicii se nasc din situații extra-contractuale și presupun fapte ilicite precum accidente auto, malpraxis, prejudicii derivate din infracțiuni, încălcarea dreptului la onoare și propria imagine, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, etc.
La Brisc Legal, avocați din Baroul Cluj, urmărim maximizarea despăgubirilor pe care o victimă le poate primi, dar și protejarea situației persoanei responsabile în următoarele situații:
- negocierea extrajudiciară în vederea încheierii de tranzacții cu persoanele vinovate sau asiguratorii;
- reprezentarea în instanță în caz de litigii derivate din malpraxis, răspunderea furnizorilor de servicii și produse medicale;
- reprezentare în litigii derivate de accidente auto, accidente de muncă sau altele;
- solicitarea de daune morale pentru încălcarea dreptului la imagine și onoare (denigrare în social media sau prin articole de presă);
- constituirea ca parte civilă într-un proces penal și obținerea despăgubirii prin această modalitate.
Dacă te regăsești într-una dintre aceste situații, este esențial să contactezi un avocat specializat în răspundere delictuală care să te îndrume în demersul tău. Împreună vom stabili strategia de succes pentru apărarea intereselor tale. În asemenea cazuri, colaborăm în mod constant cu cei îndreptățiți la despăgubiri în baza unui onorariu ce conține o componentă de succes.