Contextul litigiului. Obiectul cauzei
Litigiul dedus judecății are ca obiect răspunderea contractuală în materia serviciilor de proiectare și verificare tehnică a documentației D.A.L.I., în contextul derulării unui contract de achiziție publică încheiat între Instituția Prefectului – Județul Cluj și un prestator de servicii de proiectare, având ca obiect elaborarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, expertiză tehnică și studii aferente pentru imobilul monument istoric „Palatul Administrativ al județului Cluj”.
Cauza prezintă relevanță deosebită sub aspectul:
- prescripției dreptului material la acțiune,
- momentului nașterii dreptului la despăgubire,
- delimitării obligațiilor contractuale față de obligațiile legale în materia calității în construcții.
Starea de fapt reținută de instanțe
Încheierea și executarea contractului de servicii
Între Instituția Prefectului Județului Cluj și prestatorul de servicii asistat de Brisc Legal a fost încheiat Contractul de servicii , având ca obiect:
- elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.),
- întocmirea expertizei tehnice,
- realizarea studiilor de specialitate (geotehnic, topografic, istoric-arhitectural).
Termenul contractual de prestare a fost stabilit la 45 de zile calendaristice, iar potrivit art. 7.3 din contract, acesta înceta de drept la data recepției finale. Beneficiarul a procedat la recepția documentației, fără obiecțiuni.
Ulterior, în contextul deciziei Instituției Prefectului de a accesa finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 5 (Valul renovării), s-a apreciat că documentația D.A.L.I. elaborată anterior nu ar acoperi toate cerințele fundamentale prevăzute de Legea nr. 10/1995 și că raportat la trecerea a aproape doi ani de la întocmirea primei documentații și întrucât noul program de finanțare impunea unele particularități, se impune actualizarea expertizei tehnice.
În consecință:
- instituția a încheiat contracte distincte cu alți prestatori, achitând o sumă pentru verificări suplimentare;
- instituția a încheiat un al doilea contract cu prestatorul pentru actualizarea expertizei tehnice, achitând o sumă suplimentară;
- în urma unor controale de audit în care s-au identificat pretinse neregularități în legătură cu derularea contractelor, reclamanta a apreciat că aceste cheltuieli suplimentare reprezintă un prejudiciu cauzat de neexecutarea obligațiilor contractuale de către prestator.
Soluția instanței de fond – Tribunalul Cluj
Admiterea excepției inadmisibilității
Prin Sentința civilă Tribunalul Cluj:
- a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată;
- a admis excepția inadmisibilității cererii;
- a respins acțiunea Instituției Prefectului ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut, în esență, că:
- beneficiarul nu a uzat de procedura prevăzută la art. 10.14 din contract, care permitea solicitarea de clarificări și completări fără costuri suplimentare, valorificând împrejurarea că procesul verbal de recepție a fost încheiat fără obiecțiuni;
- obligațiile suplimentare invocate nu erau prevăzute expres în contract la momentul executării acestuia.
Cadrul legal incident (redat integral)
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții
Art. 5
„Construcțiile trebuie să satisfacă, pe toată durata lor de existență, următoarele cerințe fundamentale:
a) rezistență mecanică și stabilitate;
b) securitate la incendiu;
c) igienă, sănătate și mediu înconjurător;
d) siguranță și accesibilitate în exploatare;
e) protecție împotriva zgomotului;
f) economie de energie și izolare termică;
g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale.”
Art. 13 alin. (2)
„Este interzisă utilizarea proiectelor tehnice care nu sunt verificate la cerințele fundamentale.”
Codul de procedură civilă
Art. 472 alin. (1)
„Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel incident în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică.”
Art. 453
„Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată.”
Motivele pentru care Curtea de Apel a admis apelul incident
Prescripția dreptului material la acțiune
Curtea de Apel a reținut, în primul rând, incidența termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil, în lipsa unui termen special aplicabil raportului juridic dedus judecății. Totodată, potrivit art. 2523 Cod civil, prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea acestuia.
În speță, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit corect momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv data când documentația D.A.L.I. a fost recepționată fără rezerve de către reclamantă, conform procesului-verbal de recepție. La acel moment, serviciile au fost verificate de o comisie desemnată de beneficiar, care a constatat că acestea au fost prestate cu respectarea tuturor cerințelor contractuale, iar prestatorul și-a îndeplinit integral obligațiile asumate. Or, în acest context, Curtea a subliniat că reclamanta trebuia să cunoască, încă de la data recepției, orice eventuală neexecutare sau executare neconformă a obligațiilor contractuale, acesta fiind momentul nașterii dreptului material la acțiune.
Aceste rețineri ale instanței de fond, referitoare la începutul cursului prescripției, nu au fost criticate în apel, motiv pentru care ele au intrat în autoritate de lucru judecat și nu au mai putut fi repuse în discuție în calea de atac. Cu toate acestea, instanța de fond a respins excepția prescripției, apreciind că termenul ar fi fost întrerupt prin Notificarea emisă de reclamantă, aspect care a constituit obiectul exclusiv al analizei Curții de Apel în cadrul apelului incident.
Întreruperea prescripției prin notificare: condiții legale
Examinând efectul acestei notificări, Curtea a reținut că, potrivit art. 2537 pct. 4 Cod civil, prescripția se întrerupe prin orice act prin care debitorul este pus în întârziere, iar, conform art. 2540 Cod civil, o asemenea întrerupere produce efecte numai dacă punerea în întârziere este urmată de introducerea cererii de chemare în judecată în termen de 6 luni. De asemenea, dispozițiile art. 1522 Cod civil prevăd că punerea în întârziere se poate realiza prin notificare scrisă, cu condiția ca aceasta să fie comunicată debitorului printr-un mijloc care asigură dovada comunicării.
Efectele notificării necomunicate corect asupra cursului prescripției
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, Curtea a constatat că notificarea invocată de reclamantă a fost adresată unei alte persoane juridice, respectiv cu o denumire aproape identică cu cea a pârâtei, aspect necontestat de părți. Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea a apreciat că această împrejurare nu poate fi calificată drept o simplă eroare materială lipsită de relevanță, chiar dacă notificarea a fost expediată la același sediu și confirmarea de primire a fost semnată de administratorul apelantei-incidentă. Întrucât corespondența nu era adresată acesteia, nu se poate considera dovedită comunicarea notificării către adevăratul debitor, fiind, de altfel, irelevant faptul că administratorul societății apelante-incidentă a semnat de primire, în condițiile în care deschiderea unei corespondențe adresate unei alte persoane juridice ar încălca secretul corespondenței.
Întreruperea termenului de prescripție prin notificare are loc de la data emiterii
În consecință, Curtea a reținut că nu a fost dovedită punerea în întârziere a apelantei, astfel încât nu poate fi reținută întreruperea prescripției în temeiul art. 2537 pct. 4 Cod civil. Mai mult, instanța de apel a constatat că nu este îndeplinită nici condiția suplimentară impusă de art. 2540 Cod civil, întrucât termenul de 6 luni pentru introducerea cererii de chemare în judecată curge de la data emiterii notificării, iar nu de la data primirii acesteia de către debitor. Or, cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu depășirea termenului legal cu patru zile, reclamanta raportându-se în mod eronat la termenul de realizare a comunicării și nu la cel de expediere.
În lipsa unei cauze valide de întrerupere, Curtea a concluzionat că termenul de prescripție s-a împlinit cu patru zile anterior depunerii acțiunii, astfel încât cererea de chemare în judecată a fost formulată tardiv. Pentru aceste considerente, soluția primei instanțe a fost apreciată ca nelegală, apelul incident declarat prestatorul de servicii asistat de Brisc Legal a fost admis, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă, cu consecința respingerii cererii ca prescrisă și a respingerii apelului principal formulat de reclamantă, care viza fondul cauzei.
În aceste condiții, instanța de apel nu a mai analizat substanța criticilor formulate de Instituția Prefectului – Județul Cluj pe calea apelului principal.
Această hotărâre analizează raționamentul Curții de Apel Cluj într-un dosar unde autoritatea contractantă solicită daune-interese în legătura cu executarea unui contract de achiziții publice, dar în care acțiunea este respinsă drept prescrisă, plecând de la aplicarea corectă art. 2537 pct. 4 Cod civil și art. 2540 Cod civil.