Prezentarea situației de fapt
În fapt, o persoană fizică, a acordat un împrumut în valoare de 76.000 EUR unei alte persoane fizice, printr-un contract sub semnătură privată. În cuprinsul acestui act nu s-a stipulat nicio clauză care să confere împrumutătorului o garanție reală sau personală în ceea ce privește restituirea sumei de bani, plecând de la premisa că cel împrumutat deținea un bun apt de a acoperi întreaga creanță și anume un imobil constând într-o casă de locuit construită recent și terenul aferent. Totuși, asupra acestuia, la data acordării împrumutului, era înscrisă în cartea funciară o garanție ipotecară în favoarea unei instituții bancare deoarece împrumutatul contractase anterior un credit în vederea achiziționării respectivului imobil.
La momentul la care restituirea împrumutului a devenit scadentă, debitorul nu și-a onorat această obligație și mai mult, în contextul insistențelor creditorului de a restitui împrumutul, a vândut unor terțe persoane, sub prețul pieței, imobilul la care am făcut referire anterior.
Creditorul, aflându-se în situația destul de probabilă de a nu-și mai recupera sumele de bani acordate cu titlu de împrumut, din cauza înstrăinării imobilului, s-a adresat instanței formulând o acțiune pauliană (revocatorie) prin care s-a urmărit declararea inopozabilității vânzării imobilului fată de împrumutător deoarece încheierea acestui act a determinat o mărire a stării de insolvabilitate a debitorului, în frauda intereselor creditorului.
Neîndeplinirea condițiilor privind acțiunea pauliană
Prima instanță, respectiv Tribunalul Satu Mare a considerat că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea unei acțiuni pauliene, astfel cum acestea sunt stipulate în art. 1562 Cod civil. Acestea se referă la existența unui prejudiciu încercat de către creditorul reclamant, fraudarea drepturilor sale prin încheierea de către debitor a unor acte juridice, precum și crearea sau agravarea stării de insolvabilitatea a acestuia din urmă.
Raportat la producerea unui prejudiciu reclamantului cu ocazia vânzării imobilului, instanța a reținut că în cartea funciară exista notată o clauză de inalienabilitate în favoarea băncii, anterioară datei acordării împrumutului. În continuare, instanța a apreciat că având în vedere această clauză, imobilul respectiv nu numai că nu putea fi înstrăinat, dar nici nu putea fi urmărit silit, deoarece ceea ce nu se poate vinde de bunăvoie nu se poate vinde nici silit. Astfel, chiar dacă acel contract de vânzare nu ar fi fost încheiat, reclamantul nu ar fi avut, oricum, posibilitatea urmăririi bunului pentru realizarea creanței sale, întrucât era stipulată clauza de inalienabilitate care determina și insesizabilitatea bunului.
Prin urmare, la verificarea condiției prejudiciului, trebuie luată în calcul nu numai simpla înstrăinare a bunului și stabilirea unui raport matematic între activul și pasivul patrimonial rămas, dar și posibilitatea concretă și efectivă pentru creditor de a-și valorifica creanța prin urmărirea acelui bun, anterior înstrăinării sale. În acest sens, instanța a constatat că raportat la împrejurările concrete ale vânzării imobilului și față de interdicția de înstrăinare stabilită da bancă, reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu în sensul art. 1562, alin. 1 Cod civil, întrucât el însuși nu era în măsură sa-l urmărească înainte de încheierea contractului.
În continuare, tribunalul a constatat că prin vânzarea imobilului în cauză nu a avut loc o generare sau o agravare a stării de insolvență a pârâtului, deoarece acesta a reușit ca prin această operațiune sa-și achite integral creditul bancar garantat cu ipotecă, stingând astfel creanța instituției bancare.
Exigențelor legale amintite li se mai adaugă și dispozițiile art. 1562, alin 2 Cod civil, deoarece actul juridic în cauză, respectiv vânzarea imobilului, este un contract cu titlu oneros, fiind astfel necesar ca terțul cocontractant să cunoască faptul că debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
În această privință, instanța a reținut că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu noul cumpărător, reclamantul creditor nu își asigurase opozabilitatea față de terți a unor drepturi asupra imobilului aflat în proprietatea pârâtului, asumându-și astfel calitatea de simplu creditor chirografar, negarantat. Totodată, inexistența unor mențiuni în evidențele de publicitate imobiliară, la momentul realizării acordului de voință dintre părțile antecontractului de vânzare, cu privire la creanța reclamantului, a dus la imposibilitatea ca terții cumpărători să fie considerați că au acționat cu rea-credință, în scopul fraudării intereselor legitime ale reclamantului. În concluzie, dat fiind faptul că instanța a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea unei acțiuni revocatorii, tribunalul a respins cererea reclamantului. Această soluție a fost menținută și după judecarea apelului de către Curtea de Apel Oradea.