Noul ordin pentru programatori. Scutirea de impozit pe veniturile din salarii obținute de programatori

 

Ordinul nr. 409/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator intră în vigoare începând cu 1 iulie 2017 și modifică din nou scutirea de impozit pe salariile programatorilor.

Noul ordin introduce o condiție suplimentară în vederea beneficierii de scutirea de impozitul de 16% pe venitul salariaților programatori, diminuând astfel numărul de companii beneficiare, și clarifică sintagma-condiție „creare de programe pentru calculator”, consacrând în afara oricărei discuții aplicabilitatea scutirii în privința companiilor de outsourcing.

Noul ordin reintroduce condiția ca angajatorul să fi obținut venituri de minimum 10.000 de euro pe fiecare programator angajat, într-un an fiscal întreg („veniturile anuale prevăzute la lit. d) au o valoare de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 euro (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.”)

Distinct de eliminarea abordată în secțiunea următoare, noul Ordin introduce condiția realizării de venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinată comercializării. Astfel, veniturile de cel puțin 10.000 euro anual pe programator se impun a fi realizate din comercializarea rezultatului activității de creare de programe pentru calculator. Astfel, nu vor beneficia de scutire companiile care dezvoltă programe de calculator în scopul utilizării interne.

Noul ordin elimină condiția ca firmele beneficiare să creeze produse software finale. Astfel, s-a eliminat prevederea necalară care într-un abuz de interpretare ar fi permis organelor fiscale să nu accepte dreptul de scutire în favoarea companiilor de outsourcing, cele care dezvoltă software pentru alte companii, lucrând în principal în baza unor contracte de prestări servicii și nu de vânzare de programe.

Noua reglementare prevede limpede că plafonul de 10.000 de euro pe programator nu trebuie raportat la veniturile obținute în mod direct pentru munca fiecărui programator ci are în vedere totalitatea veniturilor obținute din activitatea de de creare de programe pentru calculator destinată comercializării împărțită la numărul de programatori beneficiari.

[dt_button link=”https://brisc.ro/wp-content/uploads/Ordin-programatori-2017.pdf” target_blank=”false” button_alignment=”default” animation=”fadeIn” size=”medium” style=”link” text_color_style=”context” text_hover_color_style=”accent” icon=”fa fa-chevron-circle-right” icon_align=”left”]Descarcă articol PDF[/dt_button]

 

Alege echipa de avocați Brisc Legal din Cluj-Napoca pentru rezolvarea problemei tale juridice.

str. Dorobantilor, nr. 14-16
Cluj City Center
etaj 2, cam. 210
400121, Cluj-Napoca